Duminică, 02 Octombrie 2022 11:07

Emoțiile ne împiedică să vedem cu claritate anumite situații și să luăm lucrurile în mod personal.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emoțiile ne pot determina să avem reacții pe care să le regretăm, să ne limităm având la bază anumite nesiguranțe, neîncredere în propria persoană și să nu obținem ulterior rezultate pe care de altfel am putea să le obținem.

Este important să depășim acel clișeu care spune că ”este bine să nu îți bagi în seamă emoțiile, pentru că dacă ai face asta ai fi o persoană slabă”. În felul acesta este ca și cum ne lăsăm purtați în bătaia vântului și rezultatele pe care le vom avea, nu vor fi unele cu care să ne mândrim, care să ne aducă satisfacție, să ne apropie de ceilalți și să ne ajute să atragem acel viitor pe care ni-l dorim.

În cadrul acestei întâlniri adolescenții au înțeles care sunt emoțiile lor contraproductive, dar au cunoscut și modalități pentru armonizarea lor, pentru a le da o formă mai sănătoasă, mai adecvată, mai împlinitoare.

Au învățat că și în cadrul emoțiilor se poate aplica principiul efectului ”bulgărelui de zăpadă” și că pe măsură ce acestea sunt scăpate de sub control, ele se vor amplifica, se vor intensifica și ne vor purta pe tărâmuri nebănuite și nedorite în momente limpezi.

Adolescenții au înțeles că felul în care gândim determină emoțiile noastre, sentimentele noastre, comportamentele și rezultatele pe care le avem în viața noastră. Acesta este motivul pentru care chiar dacă viața ne încearcă să vrem să ne însușim o mentalitate pozitivă și să cunoaștem din timp modalități prin care putem să ne detensionam, să ne eliberăm de emoțiile contraproductive și să atragem în schimb ceea ce ne dorim ceea ce ne împlinește ceea ce ne lipsește și ceea ce iubim.

 #Cursul “Adolescenți Fericiti, Parinti Impliniti!” 

Dacă și tu dragă adolescent ești interesat de acest curs, nu ezita să mi te adresezi. Răspund cu drag la: 0724227864 Psih. Monica Saracescu

Citit 418 ori Ultima modificare Duminică, 02 Octombrie 2022 11:08

Media

Login pentru a posta comentarii