În calitate de psiholog și psihoterapeut specialist de-a lungul anilor am ajutat oamenii, atât în ședințe individuale, de familie, de cuplu sau de grup. Aceștia au depășit și vindecat anumite răni emoționale, și-au sporit nivelul de încredere în forțele proprii, angajamentul, satisfacția și siguranța în propria viața. Au reușit să interacționeze mai eficient cu ceilalți, să treacă cu succes peste situațiile de criză din viețile lor, diminuând în același timp conflictele și neînțelegerile cu ceilalți.

Dacă ar fi să ne referim doar la cei care au abordat cu mine relațiile lor de cuplu, aș putea spune că pe parcursul ședințelor aceștia au avut rezultate precum acestea:

  ✔ apropierea dintre parteneri

  ✔ înțelegerea

  ✔ admirația reciprocă

  ✔ un nivel mai mare de deschidere față de partener

  ✔ profunzimea în comunicare

  ✔ intensitatea iubirii

  ✔ clarificarea problemelor maritale

  ✔ descifrarea reciprocă a nevoilor partenerilor de cuplu

  ✔ o percepție clară despre sine și celălalt

  ✔ sentimentul de a iubi și de a fi iubit

  ✔ nivelul mai mare de încredere, angajament și siguranță.

  ✔ diminuarea conflictelor și a neînțelegerilor.

  ✔ parcurgerea cu succes a situațiilor de criză.

  ✔ identificarea surselor de conflict.

  ✔ respectul.

  ✔ puterea echipei.

  ✔ libertatea de a fi și de exprimare.

  ✔ calitatea relațiilor intime.

  ✔ stabilitatea în relația de cuplu.

  ✔ responsabilitatea partenerilor și încrederea unor față de celălalt

Pe parcursul susținerii cu succes celor 20 de ediții a Cursului ”Adolescenți Fericiți, Părinți Împliniți” am constatat că cei care candva erau adolescenți, ulterior deveneau adulți și aveau nevoie de repere sănătoase cand vine vorba de relația de cuplu. În plus, lucrand cu adolescenții am observat cat de mult îi influențează ceea ce trăiesc acasă. Am mai observat că și părinții lor își doresc să aibă relații de cuplu mai bune, dar nu știu cum.

Iubesc să sprijin oamenii atunci când se găsesc în anumite perioade critice din viața lor, pentru ca aceștia să ia decizii istețe, să se protejeze, să riște când este nevoie, să crească să se auto desăvârșească și să prospere.

 Iată că o persoană trece în viață prin numeroase crize (adolescența, numeroase pierderi),  trecerea de la familia de origine la cea de nucleu, crize specifice relației de cuplu (mutarea împreună a partenerilor, lupta de putere, apariția copilului, vârsta de 40 de ani,  pensionarea). Aceste crize prin felul în care le abordăm ne determină să rupem atât conexiunea cu sine, cât și cu oamenii pe care îi iubim,  iar acest lucru este o mare pierdere.

Vreau să ajut oamenii, atunci când ne referim la relațiile lor de cuplu, în momentul în care aceștia identifică anumite atitudini disfuncționale precum fuga, reproșurile, atacul, ignoranța, rigiditatea, însingurarea, pentru ca mai apoi să simtă iubirea, împlinirea, stabilitatea, bucuria, plăcerea, spiritul de echipă, înțelegerea, toleranța, respectul. Toate acestea pot avea loc atunci când există un nivel ridicat de CONEXIUNE  între partenerii de cuplu.

 Lipsa conexiunii dintre partenerii de cuplu creează de obicei cele mai numeroase probleme. În lipsa ei apar confuzia, teama, interpretările eronate, dorința de atac, poziția defensivă, negarea, lipsa asumării responsabilităților, umilirea,  anularea propriului potențial, coplesirea, izolarea, scăderea calității și a frecvenței relațiilor intime, motivația de implicare în relație,  neînțelegerile. Anumite rezultate faine obținute în doi ajung să se ducă pe apa sâmbetei. Se pierde șansa evoluției fiecărui partener prin aportul celuilalt (contribuția partenerului) și al relației (ce construim împreună).

 Copiii preiau un model disfuncțional de relație de cuplu pe care îl pot aplica ulterior în viețile lor. În urma insatisfacției din relația de cuplu se instalează sentimentul ”cu ce m-am ales în viață” (realizez că degeaba am stabilitate financiară dacă sufletul meu se simte gol și străin de celălalt).

 În cazul despărțirii, se va repeta același model și în alte relații dacă nu se corectează ce este nevoie să se transforme la propria persoană.

     Mă întreb oare: Ți-ai dori să trăiești într-o relație de cuplu toxică așa cum poate au trăit părinții tăi, ai văzut la alții ori ai experimentat în trecut?    

  Ce faci atunci când simți că nu ești ascultat, înțeles, că partenerul nu-si mai dă interesul să te aprecieze (să-ți ofere o floare, să admire felul în care te-ai îmbrăcat, să-ți aducă cuvinte calde și de laudă, să ți se recunoască meritul ca rezultat al muncii depuse)?

  Simți că au apărut anumite neînțelegeri care rup conexiunea între tine și partener? 

Se întâmplă frecvent ca atunci când relația de cuplu s-a stabilizat, partenerii  să-și neglijeze propria persoană, dar și să nu-i mai ofere atenție și prețuire celuilalt. Ajung astfel să se complacă într-o zonă de confort și într-o rutină plăcută, dar dăunătoare relației (sa stea pe telefon/tv mult timp, el să bea bere, ea să stea prin mall-uri ori cu prietenele la telefon). Aceste lucruri îl scot din minți ori îl îndepărtează pe celălalt, chiar dacă simte în rest că relația lor funcționează.

   Întrucât eu, ca persoană, mi-am cunoscut potențialul, am devenit încrezătoare în forțele proprii și m-am dezvoltat în urma influenței persoanelor cheie din viața mea, dar și a dăruirii mele și a efortului constant, am ajuns să profesez ca psiholog și psihoterapeut. Mi-am construit o viață bună, am învățat să apreciez calitatea relațiilor, să-i ajut pe cei care lucrează cu mine să  obțină la rândul lor o viață mai bună, după cum ei își doresc, dar și să dau mai departe ceea ce eu am primit.

În clasele I-IV era o mare teroare pentru mine să merg la școală, atât de mare încât și noaptea visam urât din cauza aceasta.  Îmi era extrem de frică de doamna învățătoare pe care o percepeam ca fiind foarte dură. Îmi era atât de frică de ea încât tot ce învățam acasă, uitam când mă ridica în picioare. Din banii de pachet pe care mi-i dădeau părinții ajunsesem să-mi cumpăr și culegeri de matematică  (și acum îmi aduc aminte una din acele culegeri, era albă la exterior, iar ca și conținut avea multă geometrie…semnele acelea erau o ”mare chineză” pentru mine, la care mă uitam cu multă nedumerire), că poate, poate aș fi înțeles ceva, dar nu a fost să fie așa. La un moment dat mă resemnasem, încetasem să mai învaț. Spuneam că oricum nu învățam bine și că nu mai avea niciun rost să învăț. 

În clasa a IV, la serbarea de final, doamna învățătoare compusese un cântecel pentru mine și alți câțiva colegi, care suna cam așa: ”noi am tras mâța de coadă și am tot oftat.” Era groaznic să tot repetăm acel cantecel. Era o mare tortura psihică pentru mine și l-am repetat vreo trei zile. La un moment dat a renunțat la el, și bine a făcut pentru că nu știu cum ar fi reacționat mama dacă l-ar fi auzit. Copil fiind, nu le-am spus părinților mei cu exactitate  ce trăiam la școala pentru ca îmi era teamă să nu se înrăutățească și mai rău lucrurile dacă mama va merge și va vorbi cu învățătoarea, întrucât mama nu prea are filtre când se exprimă și mă apăra în fața celorlalți, chiar dacă nu aveam dreptate.

Din clasa a V-a am început să simt că respir, că-mi găseam liniștea, că mă simțeam în siguranță și că mă puteam deschide. Apoi, în clasa a VII, la ora de geografie , oră pe care o aveam cu diriginta mea, ”s-a întâmplat” să iau o notă mult mai mare decât cei care de fel învățau mult mai bine decât mine, asta fără să învăț acasă, ci pentru că am  fost ”ochi și urechi” în clasă, întrucât m-am putut lăsa absorbită de felul în care îmi explica aceasta. Când diriginta mi-a înmânat lucrarea mi-a spus: ”Monica, dacă ai putut lua această notă acum, înseamnă că poți, pune mâna și învață și vei avea rezultate mult mai bune decât ai avut până acum.” Pentru mine ea a fost primul om care mi-a oferit încrederea sa. 

Primul om care a pariat pe mine. Până atunci ştiam despre mine că sunt o fată simplă, de la ţară, extrem de ruşinoasă, fără niciun talent, cu rezultate nu tocmai bune la şcoală, care provenea dintr-o familie simplă, de oameni curaţi şi fără prea multe studii. Părinții îmi spuneau că nu am cu cine să semăn în a fii prea deşteaptă, că provin dintr-o familie de oameni de rând și că trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce am. Îți imaginezi câtă amărăciune purtam în suflet până atunci, când ştiam că aceea era imaginea propriei mele persoane. 

Din acel moment am dorit să creez noi începuturi în viața mea și să studiez profund. Cu această ocazie o rugasem pe profesoara de matematică să mă mediteze, dar m-a refuzat, dându-mi de înțeles că eram mult prea slabă ca să-și bată capul cu mine. Când am ajuns acasă după întâlnirea cu profesoara de matematică, mama mi-a întins niște bani, mai mulți decât îmi dăduse vreodată și mi-a spus: ”nu mai fi supărată că te-a refuzat, ia tu banii ăștia și cumpără-ți ce vrei din ei. Învață tu singură și bucură-te de ce-ți vei cumpăra în loc să-i dai ei banii.” Din acei bani mi-am cumpărat o pereche de cercei din aur.  Și uite așa am început să învăț și ziua și noaptea și o făceam cu drag și entuziasm.

 Ulterior, la examenul de capacitate, la matematică, am obținut o notă mult mai mare decat prietena mea care se meditase cu profesoara care m-a refuzat. Aceasta experientă mi-a dat și mai multă forță și entuziasm. 

Apoi, înainte de clasa a noua, se mutase pe strada mea o nouă familie care avea o bibliotecă impresionantă. Fiind la ei, mi-am ales o carte: ”Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon, era prima carte aleasă și citită din proprie inițiativă și care mă captivase.  Apoi, in primele zile de școală profesoara de limba româna ne-a spus ce operă literară urma sa studiem. Era fix cartea care eu o citisem… nu-mi venea să cred. Apoi, fără să-mi dau seama, i-am spus că am citit-o și de acolo a început tot mai mult scoaterea mea din zona de confort. M-a împins să povestesc ce am citit, iar acest lucru era groaznic pentru mine. Însemna sa mă expun în fața ei și în fața colegilor mei, colegi pe care nu-i cunoșteam, majoritatea fiind noi pentru mine. Simțeam că-mi rămâneau cuvintele în gat, că spun prostii și că mă voi face de râs, dar nu era așa. Colegii mă ascultau liniștiți, atat de linistiti încât colegul meu de banca dormea , iar ea mă încuraja pas cu pas să continui. Am simțit că am trecut prin focurile iadului, că mi-a fost foarte greu să mă expun, dar la final a fost foarte eliberator pentru mine și toată experiența s-a încheiat cu nota 10.  De atunci  cititul a devenit o pasiune foarte mare pentru mine.

Ulterior, psihologia avea să-mi schimbe și mai mult viața și să mă ajute să-mi găsesc sensul pe acest pământ, după cum urmează:

Călătoria mea spre psihologie şi dezvoltare personală a început  în anul 2004, când eram in clasa a 10 a.

          La ora de psihologie mi-am evaluat pentru prima data IQ-ului.  Atunci am avut o revelaţie, descoperisem că IQ meu era de peste medie, lucru care indica o inteligenţă superioară. Această conștientizare m-a determinat să cer mai mult de la mine şi de la viaţă, să am încredere în mine, să am obiective măreţe, să-mi dau voie să acţionez. ⬆️ 

         Atunci mi-am găsit vocaţia şi tot de atunci am început să mă antrenez pas cu pas în vederea creşterii personale, spre o viaţă mai bună şi pentru o carieră de succes. 

 Ulterior mi-am dat voie sa urmez o facultate, ghicește tu care :) , la care am intrat la buget, apoi am absolvit mai multe mastere (ultimul master l-am încheiat la Universitatea București cu nota 10) și formări profesionale, pentru ca astăzi sa mă simt încrezatoare in forțele mele proprii și să mă deschid în fața ta!

Setea de a mă forma profesional, de a mă dezvolta, este ca o flacără ce arde în permanență în sufletul meu, tocmai de aceea în ultimii 19 ani nu am încetat să cresc ⬆️  și să investesc în evoluția mea pentru a ajuta oameni frumoși ca tine ❤️ să se conecteze cu propria persoană și cu ceilalți.

Mă întristează atunci cand doua persoane ajung să se despartă ori să se complaca în a trăi într-o relație chinuitoare și care nu-i împlinește, când de fapt aceștia se iubesc cu adevărat și și-ar dori bunăstarea relației lor. Este frustrant pentru mine să știu că ai aruncat aur la gunoi fără să-ți dai seama, ori că l-ai pus pe undeva și nu-l mai regăsești.

Îmi frânge inima atunci când două suflete care se iubesc, aleg să trăiască zilnic în suferința deoarece nu reușesc să se înțeleagă reciproc. Fiecare din parteneri are intenții bune pentru relație și îi pasă de celălalt, dar nu știe cum să arate asta celuilalt și nici nu știe cum să fie mai conectat emoțional și intim. De asemenea, mi se frânge inima atunci când copiii ajung să înțeleagă că certurile frecvente dintre părinți, răceala și distanța emoțională reprezintă cu adevărat o relație de cuplu.

     Mă pun în calea destrămării căsniciei tale! Tu ce faci, vrei să ți-o dinamitezi?    

De asemenea, în anul 2018 când mă aflăm într-o pauză de la o Conferință cu tema Sexualităţii în Poiana Braşov la care participau psihoterapeuti si medici am sesizat numeroase persoane care se plângeau de calitatea relaţiilor lor de cuplu. 

Am realizat ATUNCI că inclusiv relaţia mea de cuplu avea suişurile și coborâșurile ei, dar care ACUM este una împlinitoare ca urmare a unei puternice conexiuni emoționale și intime cu soțul meu.

Pe de altă parte am observat persoane din jurul meu care se plângeau de calitatea precară a relaţiilor lor de cuplu.

O parte dintre aceste persoane ulterior, de cele mai multe ori, ajung să se complacă într-o relaţie neîmplinitoare, ori din păcate ajung să se despartă, ceea ce este trist.

Aceste lucruri m-au mișcat, m-au izbit profund şi m-au determinat să fac ceva în legătură cu asta, chiar dacă şi până atunci mă implicam destul de mult în dezvoltarea mea ca om, psihoterapeut dar şi ca partener în cadrul relaţiei mele.

Tocmai de aceea din 2018 până în prezent am studiat din scoarţă în scoarţă cei mai consacraţi autori, pentru a putea să-mi pun amprenta într-o măsură semnificativă în Domeniul Relațiilor de Cuplu. 

Astfel mi-am dorit să aduc un aport în viața persoanelor care-și doresc o relație de cuplu Profundă și Împlinitoare. Am combinat informaţiile extrase din experienţa celor mai mari autori din lume din domeniul Relațiilor de Cuplu, cu ceea m-a format ca om, psiholog și psihoterapeut, cu experiența mea personală, cu ceea ce vad în relațiile de cuplu din jurul meu și nu în ultimul rând cu ceea ce observ și rezolv la cabinet împreună cu clienții mei.

Deoarece Iubesc să sprijin oamenii atunci când se găsesc în anumite perioade critice din viața lor, pentru ca aceștia să ia decizii istețe, să se protejeze, să riște când este nevoie, să crească, să se auto-desăvârșească și să prospere. De aceea mă interesează în mod deosebit să lucrez cu cei dornici de evoluția propriei persoane, interesați de relații armonioase cu cei din jur, mai ales cu propria familie.

 Familia  pentru mine este sacră, este sensul pentru care pe termen lung fac anumite sacrificii, mă dăruiesc, mă pun uneori în plan secund cu iubire și bucurie față de celălalt.

 Uneori ”dormim pe noi” și scăpăm aspecte esențiale din vedere, uităm de ce facem ceea ce facem și mergem pe pilot automat ori pe căi paralele fără să facem ceva ce are legătură cu țelurile noastre. Ne grăbim, tragem concluzii, interpretăm, atacăm, ne temem, fugim de propriile responsabilități, ne închidem în noi, facem alianță cu alte persoane din exteriorul familiei împotriva persoanei iubite sau celor apropiați, iar toate acestea prezic rezultate dureroase și dezastruoase. 

 Atunci când te cunoști cu adevărat, să te dăruiești și ești dispus să te dezvolți, să înveți să-i întelegi pe cei din jurul tău, ajungi creezi un climat cald și sănătos în jurul tău, să ai viața mult dorită.

Sunt aici pentru persoanele care își doresc să se descopere, să se dezvolte și să trăiască în armonie cu sine și cu ceilalți.

Există mult mai mult aur în tine și în relațiile tale decât îți imaginezi. Ceea ce azi poate părea copleșitor și fără rezolvare, este foarte posibil ca în viitorul apropiat, sau în timp, depinde de situație să devină realitatea mult dorită. 

   Te-ai gândit la asta până acum? 

   Ai îndrăznit măcar să speri?

   Ieși din carapace și împărtășește-mi mai jos aspirațiile tale.

   Sunt aici pentru tine să te ascult și să te ghidez.