Cât de plăcut este cu fiecare din partenerii să își dea voie unul altuia să facă ce  își dorește, Sau mai de graba, cât de plăcut ca partenerul să Iti permită să ieși în oraș cu fetele sau cu băieții, fără să îți scoată ochii sau fără să te sune din cinci în cinci minute pentru a se asigura că nu ești cu altul sau cu alta?

 Este genial, nu-i așa? 

Sigur, când ești tu cel care vrea să iasă și partenerul îți permite asta este foarte fain, dar dacă se pune problema să îți lași tu partenerul să iasă fără tine și everitual seara, nu prea îți convine și cam stângi din dinți cum se spune, dar lucrurile astea țin de antrenament și de încrederea pe care o ai tu în partener. 

În momentul în care vezi că aceste ieșiri nu sunt prea dese, când telefonul partenerului nu este supraparolat, sau nu primește telefoane ciudate, când anturajul este unul adecvat, când relațiile sexuale și apropierea dintre voi sunt satisfăcătoare, este bine și chiar sănătos să-i primiți partenerului să respire fără tine. În felul acesta, deși poate îți este greu să crezi asta, amândoi veți avea de câștigat, deoarece veți alimenta relația, veți găsi subiecte noi pe care să le împărtășiți unul altuia, iar dinamica și energia relației voaste de cuplu se vor schimba în sens pozitiv.

Nici eu nu sunt adepta să-mi las prea “dezlegat” partenerul, știi fie vorba între noi, cam bate la ochi dacă partenerul doreste să iasă mai mult fară mine, decât cu mine, dar dacă ieșirile acestea au loc ocazional, sunt foarte bine venite.:))

După câteva ore în care eu de exemplu lucrez sau mă relaxez citind o carte sau gatind ori vorbind cu prietenele la telefon ( sau ies cu ele in oraș) timp iar care soțul meu se duce singur în oraș, întâlnirea dintre noi este una foarte plăcută și energizanta pentru că fiecare dintre noi și-a dat voie in mod individual să facă la  lucrurile care-i crează placere. 

Ia imaginează-iti cum ar fi fost dacă am fi ales să stăm toată ziua “bot în bot”, îti dai seama câtă tensiune/ epuizare ar fi existat in tre noi?

Lasă-mi te rog un comentariu și spune-mi te rog cum te compoți tu în relația ta de cuplu și cum ți-ai fi dori să fie aceasta.

Uneori poate din teama, din gelozie, neîncredere în forțele proprii, sau poate din setea de asta tot mai mult cu celălalt intervine nevoia de asta tot mai mult timp alături de persoana iubită și uite așa la un moment dat vine momentul în care parcă nu mai ai ce se împărtășesc celuilalt.

Aseară am ieșit în oraș cu soțul meu nu am așezat la masă și parcă se duce în gând să ia plictiseala ne uitam unul la altul, ne uitam în jur, vroiam să ne spunem câte ceva, dar parcă deja știam totul unul despre celălalt, aveam nevoie de lucruri noi pe care să le împărtășim unul celuilalt. Parcă nici muzica nu mai era suficient de plăcută, locația părea și ea banală. Oamenii din încăpere păreau plictisiti și ei. Ceea ce se găsea în interiorul meu se găsea și în exteriorul meu.

Asta ma făcut să conștientizez nevoia de spațiu în relația noastră, este nevoie ca fiecare din noi în mod separat să facă lucruri pentru satisfacția personală ca apoi să poată veni către relația de cuplu cu noi dezvăluiri cu noi subiecte de discuție ca modalități de a ieși din capcana rutinei.

Acum când scriu rândurile astea am ales să fiu singura acasa, să mă așez în canapea într-o poziție confortabilă și să fac ceea ce-mi place mie mai mult, să citesc, să mă documentez, să îmi pregătesc cazurile de la cabinet sau cele două proiecte ale mele ( cel pentru adolescenți și acesta cu tema relației de cuplu prin care mă adresez ție) . Sotul meu a plecat în oraș să bea o cafea cu prietenul lui cel mai bun și să spele mașina. Îmbină utilul cu plăcutul ca și mine:)-

Cum ar fi fost să stăm și azi bot în bot? Probabil că ne-am fi împiedicat unul de altul la fiecare colt al casei, ocazie cu care îmi imaginez că n-am fi ezitat să ne scoatem ochii unul altuia.

Știi ce vorbesc? Tu ai experimentat lucrurile acestea?

Constientizezi consecintele negative ale lipsei de spațiu în doi?

Tot legat de acest subiect, mi-a venit de curând le cabinet un cuplu în prag de divorț. Lucrând cu ei am constatat că după apariția copilului ea nu s-a mai pus pe primul loc în viața ei și că în tot și în toate copilul lor conta cel mai mult, ceea ce însemna că eu nu-și mai dădea voie să găsească timp pentru a investi în propria persoană sau în relația de cuplu. Ea îl iubește foarte mult pe sotul ei, chiar iI divinizrază, îl consideră superior ei, dar îi este teamă să îi recunoască asta și preferă să îl controleze în tot ceea ce face ( îi da nu știu câte telefoane banale sau vine cu nu știu câte întrebări către el, asemenea unui bombardament).

A ajuns chiar să fie geloasă dacă el vorbește cu o veche cunostinta pe stradă sau chiar odată i-a reproșat lui că s-a uitat după o altă femeie care era într-o mașină și a văzut-o fugitiv. Vă dați seama că nu putea el să aibă vreo legătură cu acea femeie în aceste condiții. Vă dați seama cum ar arăta relația lor dacă fiecare și-ar permite să se ridice, să evolueze, să fie interesant mai întăi pentru sine și apoi pentru celălalt?