Azi vreau să-ți povestesc despre o ședință.

Nu o să-ți spun cine a fost. Dar poate că, citind, o să te recunoști undeva.

Mamă și fiică. Două femei care se iubesc — asta era clar din primul minut. Și totuși, în spațiul dintre ele trăiau neînțelegeri vechi, reproșuri nerostite, îngrijorări confundate cu control, tăceri grele și o distanță care creștea pe nesimțite.

Cum se întâmplă de obicei în relația mamă-fiică.

Le-am dat o sarcină simplă.

Fiecare să scrie 10 lucruri pe care și-ar dori ca cealaltă să le înțeleagă.

Atât.

Nu argumente. Nu acuze. Nu explicații lungi. Doar 10 lucruri adevărate, din suflet.

Și s-a întâmplat ceva frumos.

Au apărut intenții bune pe care cealaltă nu le știa. A apărut iubire exprimată în limbaje pe care cealaltă nu le recunoștea. Au apărut temeri, îndoieli, limitări pe care nu și le arătaseră niciodată. Au apărut suflete care, în fond, își doreau același lucru:

să fie văzute. să fie înțelese. să fie iubite.

Și-au dat seama că o bună parte din durerea lor nu venea din rea-voință. Venea din necunoaștere.

De ce îți povestesc asta?

Pentru că relația cu mama ta este, probabil, una dintre cele mai complexe relații din viața ta.

Indiferent cum e ea acum — caldă sau rece, apropiată sau distantă, vindecată sau încă plină de răni vechi — ai crescut din ea. Ești, în parte, modelată de ea. Și în ea se află, adesea, cheia unor pattern-uri pe care le repeți în toate celelalte relații ale tale.

Îți propun azi un exercițiu pe care îl poți face singură, în liniște:

Scrie 10 lucruri pe care ți-ai dori ca mama ta să le înțeleagă despre tine.

Nu pentru a i le arăta neapărat. Ci pentru tine.

Ce simți cu adevărat? Ce ai nevoie de la ea? Ce crezi că nu a văzut niciodată?

Și după ce termini — dacă ai curajul — încearcă să scrii și 10 lucruri pe care ea ar putea să ți le spună, dacă ar fi complet sinceră.

Nu ceea ce îți spune de obicei. Ci ce crezi că trăiește ea, dincolo de cuvinte.

Uneori, 10 lucruri scrise pe o hârtie pot face ceea ce ani de conversații n-au reușit.

Nu pentru că magia stă în hârtie. Ci pentru că, atunci când scriem, ne oprim din apărat și începem să simțim.

Dacă vrei să explorezi mai adânc aceste dinamici — în cuplu, în familie, cu tine însuți — știi că ești binevenită ?

Din cufărul meu cu iubire ?

Cei mai mulți oameni cred că tocmai asta înseamnă iubirea — să rezolvi repede. Să fii de folos.

Dar nu e chiar așa.

În conflict, creierul nu caută întâi rezolvarea. Caută siguranța.

Când ești rănit(ă), corpul intră în alarmă — iar „reparatul" rapid poate fi trăit ca ocolire: „Nu mă vezi. Nu mă auzi."

De aceea, uneori, cel mai empatic lucru nu e să dai sfaturi. E să rămâi prezent și să spui: „Înțeleg. A fost greu pentru tine."

Paradoxal, empatia nu înseamnă să fii de acord — ci să recunoști experiența celuilalt.

Și când celălalt tace?

Uneori nu e nepăsare.

E frică: „Dacă spun ceva greșit, o înrăutățesc."

Când apare frica asta, empatia se blochează — chiar dacă iubirea există.


De aceea „Hai, lasă, nu e mare lucru" nu calmează. Izolează.

În schimb, încearcă regula de 20 de secunde:
numește emoția → validează → întreabă: „Ce ai nevoie acum: ascultare sau soluții?"

Vei vedea cum tensiunea scade și dialogul devine posibil.

Salvează postarea — o să-ți prindă bine fix în următorul conflict. ?

Din cufărul meu cu iubire ?

Hashtag-uri: #monicasaracescu #cupluri #empatie #comunicareincuplu #conflict #psihologie #relatii #sigurantaemotionala #cufărulcuiubire #regulade20desecunde

Oare câte ori nu spui îți spui și tu?
Daca aș mai mult noroc….
” .. aș fi avut o casnicie fericita”
….aș fi fost mai bogat.”
….nu aș mai fi avut atât de multe piedici.
… nu aș fi mai muncit atât de mult”
….Aș fi fost mai sănătos”,
….afacerea ar fi fost pe picioare într-un timp mai scurt”.

Norocul în percepția majorității oamenilor se referă la castig din senin, întâmplare neașteptată, destin, fericire.

Eu sunt de părere ca ”norocul” are la baza multe mit-uri care pot fi extrem de dăunătoare față de percepției de sine, față de propriile rezultate și aspirații, dar și în legătură cu felul în care îi întâmpinăm pe celorlalți și ceea ce ne oferă viața în general.

Eu cred în șansă, în oportunitate, nu în noroc.

Șansa impune provocări, ne testează limitele, dar aduce și suferință în drumul spre creștere. Ea ne șlefuiește identitatea, unicitatea și valoarea.

Îmi spunea o clienta odata: ”Dacă aveam totul îmi era mai ușor, nu mai treceam prin nu stiu care situatie. Dar nici nu mai aveam ce am acum și nu mai învățăm ce am învțat acum. Iată că cu această ocazie am învățat respectul și să apreciez.”

Pantofii primiți versus pantofii cumpărați cu multă sudoare. pe care pe voi aprecia mai mult?

Chinurile evoluției ne determină să ne gândim dacă avem sau nu noroc, Dar de fapt este vorba despre proces, de călătorie, de șlefuire, șansă și oportunitate si despre a ne lua lectie.

Ideea este că de foarte multe ori avem exponențial de multe șanse și posibilități, dar nu realizăm asta. Oare mentalitatea noastră ne ajută să le urmăm pe acestea?

Suntem deschiși spre a le observa? Ori ne căutăm motive pentru care nu ar merge sau nu vom reuși, gasindu-ne diverse justificări ori frici:
alții sunt mai buni
- nu are cine să mă sprijine
- nu am de la cine să învăț
- nu trăiesc în țara potrivită
- nu m-am născut în familia potrivită
- nu am relația de cuplu împlinitoare
- nimeni nu mă întelege ...

Scuzele nu ne ajută să avem o viață mai bună sper că ai înțeles asta.

Mulți dintre noi ne plângem că nu avem o căsnicie fericită, o profesie încântătoare, mai multe resurse financiare ori cine știe ce altceva, crezând că nu am avut suficient de mult noroc în viață.

Această perspectivă ne dă senzația că suntem legați de mâini și de picioare, că nu putem face nimic în legătură cu bunăstarea noastră, însă nu este chiar așa, totul ține de mentalitatea noastră.

Dacă urmezi principiul ”fă rai din ce ai” și vei aplica cele aflate din aceasta emisiune, cu siguranță că și rezultatele vor veni.

Prosperitatea, creșterea și măreția vin prin alegeri înțelepte, persistență, evaluare și îmbunătățire cuplate cu urmarea oportunităților și a șanselor .

Îndrăznește să ai visuri mari și aspirație înalte!!!

Și totuși, dacă analizăm mai bine lucrurile, oare cât este ne noroc și cât este vorba de șansa, de prezenta de spirit, disciplină, perseverență și curaj spre urmarea obiectivelor?

Creșterea presupune, disconfort, ruperea de anumite obiceiuri ori contexte, atenție mai presupune și intenție. Este nevoie să dau ceva pentru a primi alceva, este nevoie să las ceva în urmă pentru a primi altceva.

Sunt curioasă, atunci cand ne referim la puterea personală, oare câți dintre noi ne dorim în adevăratul sens al cuvântului ca lucrurile să ne cadă din cer, fără ca noi să depunem vreun efort?

Am mai simți oare că avem o anumită poveste care îi inspiră pe ceilalți și care ne face să fim încrezători în forțele proprii?

Stima de sine pe lângă nevoia de a fi iubit și a iubi, are nevoie și la baza si un sentiment de autorealizare, pentru ca aceasta să fie la un nivel satisfăcător.

Nu știu dacă pe termen lung ne împlinește ceea ce primim de pomană, pentru că asta ne transmite senzația de incapacitate și de lipsa a puterii.

Dacă vei conștientiza lucrurile acestea te simți probabil mai împăcat cu provocările pe care le ai și recunoscător față de ce îți mai oferă viață în rest.

Totul are un preț care va apărea mai devreme sau mai târziu și nu neapărat îl vom plăti în același context..

”Visul este gratis, însă călătoria întotdeauna costă!” John Maxwell

Oamenii de succes din fiecare domeniu au un simț al priorităților, al momentului prezent și știu cum să fructifice experiența, talentele și abilitățile. Acesti oameni nu cauta sa primească gratis ceva, de undeva.