Studiile spun că în medie 12 ani este vârsta la care un tânăr se îndreaptă către dependența de ?????, 14 ani către consumul de ?????? și 15 ani către consumul de ???????.

 Ştim cu toții că ????????? ??? are o ????????̦?̆ ?????????̆ în perioada adolescenței și deși un tânăr are un nivel de educație bun și aspirații mai înalte, există riscul ca d̲o̲a̲r̲ ̲d̲i̲n̲ ̲d̲o̲r̲i̲n̲ț̲a̲ ̲d̲e̲ ̲a̲ ̲f̲i̲ ̲a̲c̲c̲e̲p̲t̲a̲t̲ ̲d̲e̲ ̲c̲ă̲t̲r̲e̲ ̲p̲r̲i̲e̲t̲e̲n̲i̲, să nu reziste tentației de a consuma o anumită substanță. 

În momentul în care un tânăr ??????̦?? cu cât mai multă claritate ????????? la care se supune și ?????????̦??? dependențelor, înțelegând ideea că e̲x̲i̲s̲t̲ă̲ ̲a̲l̲t̲e̲r̲n̲a̲t̲i̲v̲e̲ ̲m̲u̲l̲t̲ ̲m̲a̲i̲ ̲s̲ă̲n̲ă̲t̲o̲a̲s̲e̲ ̲p̲e̲n̲t̲r̲u̲ ̲a̲t̲r̲a̲g̲e̲ ̲p̲r̲i̲e̲t̲e̲n̲i̲ sau pentru a-şi rezolva problemele emoționale, ????? ??????? într-o măsură mult mai mare ?̂? ???̦? ????????.

 Ieri am prezentat adolescenților într-o formă cât mai ?????̆, cât mai ?????????̆, cât mai ?? ?̂??̦?????? ???, cauzele alegerii dependențelor, mituri în legătură cu acestea, efectele lor, atât în raport cu propria lor sănătate psihică, fizică şi emoţională, dar şi în raport cu evoluţia persoană, planul profesional, familia, relațiile sociale. Cu această ocazie le-am vorbit adolescenților despre efectele negative ale: ?????????, ??????????, ??????????,  ????????? ?? ????? ș? ?????????? ????????.

Dacă și tu îți dorești pentru tine, dacă ești adolescent, sau pentru copilul tău dacă ești părinte, să pot aduce un plus de valoare în viața ta, cu privire la cele prezentate, dar și cu multe alte subiecte legate de dezvoltarea personală a adolescenților, nu ezita să mă contactezi!

Am pornit înscrierile pentru  #Cursul “Adolescenți Fericiti, Parinti Impliniti!”, echipa numărul 14, care voi da startul în data de 08 Mai 2021. Mai sunt d̳o̳a̳r̳ ̳3 ̳l̳o̳c̳u̳r̳i̳ ̳d̳i̳s̳p̳o̳n̳i̳b̳i̳l̳e̳! ?

 

Pentru relaţii şi înscrieri SUNĂ la??: 0724227864 Psih. Monica Saracescu

Corpul nostru prin intermediul simțurilor (gust, miros, auz, văz și simțul tactil) ne permite să ne conectăm în mod obiectiv la realitatea exterioară.

Corpul nostru este o expresie a lumii noastre interioare, el ne ajută să transpunem ceea ce gândim, ceea ce simțim și ne ajută să conturăm o imagine despre felul în care ne-am dori să fim percepuți de către cei din exteriorul nostru.

 Lise Bourbeau spune: "Corpul îți vorbește, ascultă-I!". Același lucru am încercat să-l facem și noi în cadrul Cursului "Adolescenți Fericiți, Părinții împliniți!”, ed. 13. Mai mult, dincolo de inconvenientele noastre legate de trupul nostru, acesta ne oferă un suport imens de care nu suntem prea des conștienți. 

Dincolo de anumite vulnerabilități, corpul nostru de-a lungul timpului ne-a oferit suport pentru a ne dezvolta în foarte multe domenii: școlar, profesional, personal, vocational. Spre exemplu,  mâna noastră dominantă, prin milioanele de mișcări pe care le-a făcut în a ne învăța să scriem, apoi să redăm anumite cunoștințe, anumite informații pe care dorim să le transmitem mai departe. Tot mâna noastră a fost cea prin care ne-a ajutat să facem cunoștință cu noi oameni, noi suflete cu care să creem relații apropiate.

Dar noi ce facem pentru corpul nostru ? 

  • Cum îl ajutăm, cum îl ascultăm?
  • Ne dăm interesul să-i înțelegem semnele și semnalele date de către acesta? 
  • Îi oferim enzimele și nutrienții de care are nevoie?
  • Îi oferim odihna şi disciplina de care are acesta nevoie?
  • Îl ascultăm când ne spune că are nevoie de o pauză sau de mai multă grijă, ori mai multă iubire?

Sau doar ne plângem că nu este așa cum ne dorim și îl comparăm corpurile altor persoane?

Le-am arătat adolescenților că deși corpurile lor pot avea multe minusuri sau imperfecțiuni, prin puterea lor interioară, prin alegerile pe care aceștia le fac, au șanse mari sa ajungă persoane de succes colosal, așa cum să  ajuns să aibă și Nick Vujicic. Îți las un link aici să îl cunoști și tu: https://www.youtube.com/watch?v=lK8SmucbrVQ

Așadar, pentru ca al meu corp să aibă forma și rezistența pe care mi-o doresc mâine, este important să îl ascult și să am grijă de el de azi!

Știu că adolescenții sunt extrem de preocupați și nemulțumiți de corpurile lor, dar au nevoie să fie înțelegători cu acesta, pentru că ușor, ușor lucrurile se vor armoniza dacă acţionăm eficient.

Din păcate, din nevoia de a obține atenție ori anumite foloase, adolescenții pot lua anumite decizii iraționale și impulsive, care se pot finaliza cu: începerea vieții sexuale la o vârstă nepotrivită, apariția sarcinilor nedorite sau a unor boli cu transmitere sexuală, aderarea la un anturaj necorespunzător, dezvoltarea unui comportament adictiv, apariția obezităţii, a bulimiei sau a anorexiei.

Dacă și tu îți dorești ca al tău adolescent să aibă o relație mai armonioasă cu  corpul său, spre a se simți mai mulțumit de acesta și pentru a nu se expune pericolelor enunțate mai sus, dă-i șansa de a se înscrie la  #cursul "  #Adolescenți Fericiți, Părinții împliniți!”, ed. 14

Relații la  nr. 0724227864- #psiholog, #psihoterapeut, #trainer, #coach #Monica #Saracescu

Deseori ne comparam cu ceilalți și adesea aceste comparații ne determină să creem o imagine distorsionată a propriei noastre persoane.

De cele mai multe ori aceste comparații nu reflectă decât o imagine distorsionată a propriei noastre persoane, care creează #suferință ori #aroganță!!

Ajungem astfel să îi considerăm pe ceilalți mai deștepți, mai aspectuoși, mai pricepuți, mai bogați, mai iubiți și mai fericiți, ori să credem că suntem superiori celorlalți, că știm mai bine decât anumite lucruri, că suntem mai frumoși, mai deștepți, mai puternici.

Toate acestea au legătură cu percepția propriei noastre persoane, percepție care nu întotdeauna reflectă realitatea, care nu ne amintește de adevăratele #scopuri ale vieții, care nu ne ajută să creem conexiuni sănătoase cu ceilalți, ba dimpotrivă, ne ajută să ne îndepărtăm de oameni, ne ajută să creem #relații false create pe iluzii și pe distanță.

În felul acesta uităm să fim noi, nu le permitem celorlalți să ne cunoască, nu ne permitem noua să îi cunoaștem pe ceilalți.

Ajungem să ratăm oportunități, să nu facem lucruri pe care în mod normal am putea să le realizăm cu succes și astfel să ne micșorăm #potențialul, șansele de #reușită în viață și o viață satisfăcătoare.

Adolescenții fericiți au reușit să realizeze o imagine mai clară a propriilor persoane, o imagine aflată spre modificare în sens pozitiv, prin toate tehnicile și metodele pe care le vor descoperi pe parcursul cursului "Adolescenți Fericiți, Părinți Impliniți!"

Tu a vrea că adolescentul tau să își creeze o #imagine mai armonioasa a propriei sale persoane și să se #simtă mai bine in pielea sa?

Dacă da, îl aștept și pe aceasta sa se înscrie în cadrul cursului #Adolescenți #Fericiți, #Părinți #Impliniți!"

Detalii la nr. 0724227864- #psiholog, #psihoterapeut, #trainer, #coach #Monica #Sărăcescu

Sursa foto: Siteul adevărul.ro

Pagina 24 din 35